Vladimir Putin susţine că palatul de 1 miliard de euro din ancheta lui Navalnîi nu îi aparţine

Vladimir Putin susţine că palatul de 1 miliard de euro din ancheta lui Navalnîi nu îi aparţine

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat luni că nu este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre, aşa cum se arăta în investigaţia opazantului Alexei Navalnîi, transmite Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

„Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat în el ca fiind bunurile mele nu îmi aparţine, mie sau apropiaţilor mei”, a declarat, în cadrul unei întâlniri televizate cu studenţii ruşi, Vladimir Putin.

Într-un videoclip de aproape două ore, care a acumulat peste 86 de milioane de vizualizări pe YouTube şi care a fost înregistrat înainte de întoarcerea în Rusia, Alexei Navalnîi îl acuză pe preşedintele rus că ar fi adevăratul beneficiar al unei vaste proprietăţi şi al unui imens palat în apropiere de oraşul Ghelendjik, pe malul Mării Negre.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt