Zece percheziţii făcute de poliţişti în urma unei bătăi în zona centrală a oraşului

Zece percheziţii făcute de poliţişti în urma unei bătăi în zona centrală a oraşului

Poliţiştii din Botoşani au efectuat zece percheziţii domiciliare într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, ancheta priveşte mai multe persoane implicate, la sfârşitul lunii februarie, într-o bătaie care a avut loc în faţa unui mall din municipiul Botoşani.

"Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, comisă la data de 26 februarie 2021, în faţa complexului comercial Uvertura Mall din municipiul Botoşani, când doi bărbaţi, ambii de 36 de ani ar fi fost loviţi de mai mulţi bărbaţi cu vârstele cuprinse între 26 şi 42 de ani din municipiul Botoşani, la data de 18 martie 2021, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară la persoanele bănuite de comiterea faptelor", a afirmat Nenişcu.

Oficialul Poliţiei susţine că, în urma percheziţiilor, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate "bunuri care prezintă interes în cauză, necesare probării activităţii infracţionale". 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt