Zi de consultări între Iohannis şi partidele parlamentare, pentru desemnarea viitorului premier

Zi de consultări între Iohannis şi partidele parlamentare, pentru desemnarea viitorului premier

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.

Consultările vor avea loc după următorul program:

- Partidul Social Democrat (PSD) - ora 11:00;

- Partidul Naţional Liberal (PNL) - ora 12:00;

- Alianţa USR PLUS - ora 13:00;

- Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - ora 14:00;

- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) - ora 15:00;

- minorităţile naţionale reprezentate în Parlament - ora 16:00.

Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt