Ziua deţinuţilor politici anticomunişti - ceremonie militară şi religioasă la monumentul ''Aripi'' din Piaţa Presei - Focus Prima TV

Ziua deţinuţilor politici anticomunişti – ceremonie militară şi religioasă la monumentul ”Aripi” din Piaţa Presei

O ceremonie militară şi religioasă a fost organizată, miercuri, de Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944 – 1989′, la monumentul “Aripi” din Piaţa Presei Libere.

Evenimentul, organizat de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, a debutat cu intonarea Imnului Naţional, după care a fost oficiată o slujbă religioasă ortodoxă.

S-au depus coroane de flori din partea Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale, Asociaţiei “21 Decembrie 1989”.

Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944 – 1989, care este marcată pe 9 martie, a fost instituită de Parlament în anul 2011, când a fost adoptată o propunere legislativă aparţinând senatorului liberal Puiu Haşotti. 

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share