Comisia Europeană: Fiecare ţară UE în parte este liberă să decidă dacă administrează a treia doză de vaccin anti-COVID

Comisia Europeană: Fiecare ţară UE în parte este liberă să decidă dacă administrează a treia doză de vaccin anti-COVID

Comisia Europeană a transmis joi că decizia privind administrarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID revine fiecărui stat membru în parte, dar a recomandat să fie avute în vedere evaluările ştiinţifice.

„Opţiunea asupra administrării unei doze de consolidare revine statelor membre. Ca întotdeauna, încurajăm deciziile bazate pe ştiinţă, în linie cu consiliul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA)”, a declarat Arianna Podesta, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

În orice caz, a adăugat ea, pentru viitor este necesar „să continuăm să garantăm disponibilitatea unor vaccinuri suficiente, de asemenea, în anii următori, în faţa posibilei nevoi a unor doze de consolidare dacă dovezile ştiinţifice o confirmă şi, de asemenea, pentru apariţia unor noi variante” ale coronavirusului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt