HARTĂ. Autostrada Litoralului a primit ultimul aviz. Care va fi traseul exact al drumului de mare viteza de pe litoralul Marii Negre

HARTĂ. Autostrada Litoralului a primit ultimul aviz. Care va fi traseul exact al drumului de mare viteza de pe litoralul Marii Negre

Proiectul denumit "Autostrada Litoralului" a primit ultimul aviz, înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. 

Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă şi va avea 30,59 km lungime traseu, 2 benzi de circulaţie pe sens, 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră 

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile. 

Recent a fost anunţat că CNAIR a avizat documentele unor drumuri importante, inclusiv pentru "Autostrada Litoralului".

Astfel, au fost avizate

- Studiul de Fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare #TimişoaraVest (aproximativ 14 km) cars va fi construită la profil de drum naţional cu două benzi pe sens şi va avea un impact important atât pentru economia Judeţului Timiş, cât şi pentru cea a Municipiului Timişoara.
Valoarea estimată pentru construcţia acestei variante ocolitoare (finanţată prin fonduri europene nerambursabile) este de 2,28 miliarde de lei (cu TVA).

După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziţie 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 de luni execuţie) pentru finalizarea lucrărilor.

- Drumul expres Buzău-Brăila (aproximativ 111,6 km) a cărei variantă de traseu a fost avizată. Acest Drum Expres va tranzita judeţele Buzău şi Brăila şi va asigura inclusiv conexiunea cu Autostrada Ploieşti-Buzău şi cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.

- Varianta de traseu a Drumului Expres Brăila-Tulcea (aproximativ 61,6 km) a fost avizată tot astăzi. Acest drum expres va  asigura la rândul său conexiunea cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, dar şi cu drumul expres Constanţa-Tulcea.

 - Alternativa Techirghiol (lungime de 30,59 km) , pentru care astăzi a fost avizat Studiul de Fezabilitate, va fi construită la profil de autostradă. Această nouă autostradă va asigura o legătura rapidă între Autostrada de Centură a Constanţei şi sudul litoralului.

Valoarea estimată pentru construcţia acestui proiect (finanţată prin fonduri europene nerambursabile) este de 4,85 miliarde de lei (cu TVA).

Pentru construcţia acestui obiectiv vor fi alocate 36 de luni.

În urmă cu doi ani, Ministerul Transporturilor a anunţat că doreşte realizarea a trei proiecte: Autostrada Braşov – Făgăraş, o autostradă spre sudul litoralului şi continuarea magistralei de metrou M5 care să traverseze Bucureştiul de la est la vest.

“A13 Braşov – Făgăraş, acest sector între Braşov şi Făgăraş, a făcut parte din Autostrada Transilvania şi a fost cumva abandonat undeva în sertare de 10 ani să spunem şi aş vrea să-l scoatem de acolo şi să îl facem pentru că traficul cere acest sector şi ajută şi Moldova, ajută şi zona Braşovului, ajută şi sudul ţării, e un coridor important de conectare. Am spus doar Braşov - Făgăraş pentru că Sibiu - Făgăraş este deja aproape finalizat studiul de fezabilitate în derulare de cinci ani şi acolo lucrurile sunt mai avansate”, a explicat atunci ministrul Transporturilor.

El a afirmat că un alt proiect este realizarea unei autostrăzi spre sudul litoralului, care să ocolească staţiunile aglomerate.

“Un alt proiect este continuarea Autostrăzii A4 spre sudul litoralului, adică acea autostradă care merge de la nord la sud ca ocolitoare a Constanţei să continue peste Canalul Dunăre Marea Neagră, să treacă pe la vest de Lacul Techirghiol şi să ajungă cel puţin în prima fază cel puţin până în zona Olimp, un bypass al staţiunilor aglomerate. Avem o fază avansată, un studiu de fezabilitate acolo, numele nu e chiar clar la ce se referă, se numeşte Alternativa Techirghiol. E un obiectiv important pe care îl vom urmări să lansăm acest proiect pentru că are beneficii importante şi trebuie construit”, a menţionat ministrul Transporturilor. 

El a mai afirmat că doreşte şi continuarea magistralei de metrou M5.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt