Noul terminal de la Timişoara, aproape gata

Noul terminal de la Timişoara, aproape gata

În timp ce în toată lumea traficul aerian este într-o continuă scădere, iar pe multe aeroporturi din ţară s-a redus chiar şi cu 90 de procente, la Timişoara un nou terminat este aproape gata. Aerogara pentru sosirea curselor externe are o suprafata de aproape 5.000 de metri pătraţi şi a fost ridicată pentru vremuri mai bune, spun reprezentantii celui mai mare aeroport din vestul tarii. În cel mult două luni, noul terminal va deveni funcţional, dau asigurări aceştia.

20 de minute, jumătate de ora, uneori chiar şi mai mult. Acesta era timpul de aşteptare pentru cei care veneau cu
avionul din afara tării şi intrau în România prin aeroportul Traian Vuia Timişoara. Iar în urmă cu doi ani, înaintea
pandemiei de Covid 19, exista o puternică tendinţă de crestere a numărului de pasageri. Aşa s-a decis construirea
unei noi aerogări.

Lucrările au început în ianuarie 2019. Valoarea investiţiei se ridică la peste 30 de milioane de lei. Jumătate din sumă provine din bugetul aeroportului, iar restul din fonduri europene şi bani de la stat.

Reprezentantii aeroportului din Timisoara dau asigurări că odată cu deschiderea noii aerogări, durata de aşteptare pentru intrarea în ţară se va reduce la jumătate. Mai mult, datorită fluxurilor de bagaje foarte bine puse la punct este puţin probabil ca vreun pasager să îşi rătăceasca valizele.

Noul terminal petru sosiri externe ar putea deveni funcţional la finalul lunii iunie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt