ANSVSA, amenzi de aproape trei milioane de lei pentru nereguli găsite la produse lactate

ANSVSA, amenzi de aproape trei milioane de lei pentru nereguli găsite la produse lactate
foto: Pixabay

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi de aproape trei milioane de lei pentru nereguli găsite la produse lactate, iar echipele de control au găsit, printre altele, un procent de grăsimi mai mic faţă de cel declarat şi unităţi care funcţionau fără autorizaţie, scrie news.ro.
Reprezentanţii ANSVSA au anunţat marţi, că, în perioada 5 februarie – 15 martie, au fost făcute controale pentru verificarea autenticităţii şi a parametrilor de calitate ai unor produse alimentare obţinute prin procesarea laptelui şi/sau a unor produse lactate comercializate pe piaţa din România.
Astfel, în perioada respectivă, reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au făcut 3.180 de controale în depozite alimentare autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, unităţi de reambalare a produselor lactate, platforme logistice/terminale de distribuţie care aprovizionează lanţurile de unităţi de tip supermarket/hypermarket, magazine alimentare, unităţi de alimentaţie publică, pieţe en gros, magazine alimentare amenajate în incinta unor pieţe şi/sau complexuri comerciale şi în unităţi de tip supermarket/hypermarket.
“Cu ocazia acestor controale au fost verificate şi loturile de produse alimentare obţinute prin procesarea laptelui şi/sau a unor produse lactate provenite din state membre UE/ţări terţe, care au fost reambalate în unităţi din România, autorizate sanitar veterinar pentru desfăşurarea activităţii de reambalare, modul de marcare şi etichetare. De asemenea, au fost recoltate 412 probe din lactate şi produse lactate în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea parametrilor fizico-chimici, în scopul verificării conformităţii cu înscrisurile de pe etichete, identificarea speciei de provenienţă a laptelui utilizat pentru fabricarea acestor produse, precum şi pentru decelarea adaosurilor de grăsimi de origine vegetală şi a proteinelor de soia”, au transmis reprezentanţii ANSVSA.
Ei au adăugat că în urma neregulilor constatate au fost date 368 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.849.340 de lei. Totodată, au fost emise şase ordonanţe de suspendare a activităţii, 13 ordonanţe de interzicere a activităţii şi s-a dispus măsura de reţinere oficială/ sechestru pentru o cantitate de 17.083 kilograme de produse lactate.
Printre neregulile găsite au fost:  nerespectarea normelor sanitare veterinare privind depozitarea şi întreţinerea spaţiilor; funcţionarea unitatii fără a deţine autorizaţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; purtarea echipamentelor de protecţie sanitară incomplete de către personalul ce manipulează produse alimentare; utilizarea mijloacelor de transport neautorizate sanitar veterinar pentru transportul de produse alimentare; lipsa efectuării acţiunilor DDD în spaţiul de depozitare a produselor.
“Din rezultatele analizelor efectuate produselor lactate, au rezultat următoarele neconformităti, în special în ceea ce priveşte analiza parametrilor fizico-chimici, diferenţe procentuale raportate la declaraţiile privind valorile de pe etichetă de către producător: procent mai mic de grăsime faţă de cel declarat; procent de cloruri/sare mai mare faţă de cel declarat; procent de substanţă uscată mai mic faţă de cel declarat; procent de proteină mai mic faţă de cel declarat; neconcordanţe privind specia de la care provine laptele, raportată la informaţiile de pe etichetă”, a mai precizat sursa citată.

Afla mai multe despreansvsaamenzilapteproduse
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt