Măsurile de sprijin şi fondurile europene disponibile pentru legumicultori în 2021

Măsurile de sprijin şi fondurile europene disponibile pentru legumicultori în 2021

Legumicultorii români beneficiază anul acesta de o serie de măsuri de sprijin – atât ajutoare de la bugetul de stat, cât şi măsuri pe fonduri europene dedicate parţial sau exclusiv sectorului legumicol.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, fermierul Ion Păunel a trecut în revistă toate aceste forme de sprijin de care pot beneficia legumicultorii în 2021, pentru a-i îndemna să acceseze aceşti bani.

În primul rând, este important de precizat faptul că programul de ajutor de minimis pentru usturoi în spaţii protejate va continua şi anul acesta. Alocare financiară pentru acest an este de 15 milioane lei, o creştere considerabilă faţă de anul trecut, iar plafonul pentru sprijinul financiar este de 3.000 euro/hectar.

”Avem în consultare publică două scheme de ajutor de minimis pentru legume – una este pentru cultivatorii de usturoi, care continuă în aceleaşi condiţii ca şi în anii precedenţi, deci cultivatorii de usturoi pot beneficia şi anul acesta de ajutorul de minimis; ca noutate, şi eu zic că aici Ministerul Agriculturii ne-a ascultat, bugetul pentru acest program este cu 1,6 milioane euro mai mare decât în 2020”, a precizat Ion Păunel.

În al doilea rând, legumicultorii mai pot accesa noul ajutor de minims pentru legume în spaţii protejate, care în acest moment se află în dezbate

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt