Uluitor! 40% din producţia mondială de alimente este risipită

Uluitor! 40% din producţia mondială de alimente este risipită

Peste două miliarde de tone de alimente rămân neconsumate la nivel mondial, aproape dublu faţă de cât se estima anterior, potrivit unui nou raport privind risipa alimentară, informează Bloomberg.

Datele raportului sunt uluitoare! Conform studiului realizat de World Wildlife Fund (WWF) şi retailerul britanic Tesco Plc., o cantitate estimată la 2,2 miliarde de tone de alimente s-a pierdut la nivelul fermelor sau a fost risipită de retaileri sau consumatori la nivel global, adică aproximativ 40% din producţie.

Este vorba de o cifră aproape dublă faţă de o estimare anterioară care vorbea de 1,2 miliarde de tone de alimente pierdute la nivel mondial. Responsabile pentru această diferenţă sunt fermele din ţările bogate, la nivelul cărora s-a pierdut o cantitate mai mare de alimente decât se credea iniţial.

Cercetători din mai multe ţări încearcă, de mai mulţi ani, să pună laolaltă datele cu privire la amploarea risipei alimentare. Potrivit Comitetului interguvernamental pentru studierea modificărilor climatice, risipa alimentară este responsabilă pentru 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Ultima analiză completă a pierderilor de alimente de la fermă şi până la farfurie a fost efectuată în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), conform căreia aproximativ 33% producţia mondială de alimente este risipită.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt