În frig, mai ceva ca în comunism - Focus Prima TV

În frig, mai ceva ca în comunism

Bucureștiul se întoarce în anii comunismului, când lipsa căldurii și a apei calde era ceva obișnuit. Mai multe avarii au avut loc în ultimele zile, iar rețeaua de termoficare, și așa subredă, a cedat. Sute de blocuri, dar și instituții publice nu au apă caldă și căldură. În săptămâna în care temperaturile de afară au scăzut mult, oamenii incearcă să se descurce cum pot.

Sectoarele 2,4 și 6 sunt în continuare fără apă caldă și căldură. Dacă până acum vremea a ținut cu oamenii, iar în case temperatura a fost una potrivită, de acum vremea va fi tot mai rece, iar în unele case este mai frig decât afară.

Administrațiile locale spun că furnizarea agentului termic nu intră în atribuțiile lor, dar au încercat să găsească soluții și să vină în sprijinul oamenilor. Reprezentanții Termoenergetica spun că problemele sunt din cauza unei avarii minore, iar în câteva zile se va rezolva.

Avarii au avut loc in mai multe zone importante al Capitalei. Peste 400 de blocuri au fost lăsate fără apă caldă și caldură, acum în prag de iarnă. Sătui să mai depindă de rețeaua publică, oamenii au început să caute singuri soluții, pentru a avea apă caldă, mulți au început să-și monteze boilere.

În functie de capacitate, prețul unui boiler începe de la 300 de lei și poate ajunge până la 1200 de lei. Este mai ieftin decât o centrală termică, dar diferența se vede în factura de la curent. În acest moment peste 1,2 milioane de bucureșteni sunt racordați la rețeaua centralizată.

Total
0
Shares
Total
0
Share