Peste un milion de măşti neconforme distribuite în spitale

Peste un milion de măşti neconforme distribuite în spitale

Ilegalităţile comise de conducerea Unifarm la începutul pandemiei ies la iveală una după alta. Unitatea aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii ar fi cumpărat şi distribuit în spitale peste un milion de măşti de protecţie neconforme. Vieţile celor care le-au folosit au fost puse în pericol, susţin procurorii. Personajul central al uriaşei afaceri de corupţie este Adrian Ionel, fostul director al Unifarm.

Faptele incriminate de procurori datează din luna martie şi aprilie a anului trecut. Atunci conducerea Unifarm ar fi cumpărat peste un milion de măşti de protecţie. Au fost retrase însă la scurt timp după distribuirea lor în spitale. Medicii au fost primii care au semnalat problemele legate de acestea. La audierile de azi din acest dosar a fost adus şi Adrian Ionel, fostul director al Unifarm. În faţa jurnaliştilor,
acesta a susţinut că nu ştia nimic despre problemele legate de măştile achiziţionate de compania pe care o conducea.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Viaţa medicilor a fost pusă în pericol în urma folosirii acestor măşti, susţin procurorii.

Adrian Ionel a ieşit încrezător de la audieri. Pentru moment, ia fost menţinută calitatea de martor în acest dosar.

Fostul director UNIFARM, Adrian Ionel are însă deja pe rol alte două dosare penale. Este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, dar şi că ar fi efectuat plăţi de milioane de lei din contul Unifarm fără ca măştile plătite să fi fost vreodată recepţionate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt