Anca Dragu, despre legea privind educaţia sexuală în şcoli: Nu este o lege pe care eu şi noi să o susţinem

Anca Dragu, despre legea privind educaţia sexuală în şcoli: Nu este o lege pe care eu şi noi să o susţinem

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, marţi, că ar dori să vadă proiectul privind educaţia sexuală în şcoli sub altă formă, afirmând că nu îl susţine şi nu îl va vota în plen, întrucât în acest moment "nu ajută" copiii şi tinerii din România.

"Noi am vrea să vedem această lege sub altă formă, în acest moment nu ajută copiii din România şi tinerii. Nu este o lege pe care eu şi noi să o susţinem (...). Eu cred că intră astăzi la vot, este în forma aceasta cu educaţie sanitară şi cu acordul părinţilor. Poziţia noastră a fost foarte clară, a USR PLUS, că în situaţia în care avem atât de multe mămici minore, o treime din mămicile minore din UE provin din România, în situaţia în care avem foarte multe abuzuri sexuale care se întâmplă în segmentul acesta al minorilor, noi credem că educarea sexuală trebuie atacată mai frontal, trebuie să mergem dincolo de declaraţii politice şi să ne uităm la binele copiilor şi al tinerilor", a precizat Dragu, după Biroul permanent.

Întrebată dacă va vota împotriva proiectului, Dragu a răspuns afirmativ.

În opinia preşedintelui Senatului, proiectul în cauză este incomplet şi ar trebui să se vorbească despre educaţia sexuală la copii începând cu 12 ani.

"Eu sper să se mai modifice ceva la acest proiect de lege, nu avem cum să propunem acum în plen, eu sper să se redeschidă acest subiect cumva, pentru că, repet, este un pas incomplet făcut în educaţia copiilor. Ar trebui clar să vorbim despre educaţie sexuală şi am putea să punem totuşi o limită de vârstă, 12 ani - 14 ani, dar cred că 12 ani ar fi o vârstă mai mult decât rezonabilă, 14 ar fi un compromis", a afirmat Dragu.

Ea a menţionat că discuţia privind educaţia sexuală a propriului copil a început în clasa a V-A.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt