Poliţia Română îşi cere scuze public pentru eşecul în cazul Oneşti după un articol din „Adevărul“

Poliţia Română îşi cere scuze public pentru eşecul în cazul Oneşti după un articol din „Adevărul“

Poliţia Română îşi cere scuze public pentru intervenţia eşuată de la Oneşti, în urma căreia doi oameni au fost ucişi. Poliţiştii spun, totuşi, că nu cunoşteau antecedentele şi problemele criminalului. Demersul are loc în ziua apariţiei unui articol publicat de „Adevărul”, care analiza exact acest subiect.

Poliţia Română a recunoscut că intervenţia de la Oneşti a fost prost gestionată. Cu acest prilej, IGPR a transmis public scuze şi a prezentat punctual, în cadrul unei conferinţe de presă, greşelile de comunicare, respectiv de operare, din ziua de 1 martie. „Doresc să adresez condoleanţe familiilor îndurerate şi să cer scuze public în numele Poliţiei Române pentru modul de gestionare a evenimentului de către poliţiştii implicaţi. Cu siguranţă nu-i mai putem aduce înapoi pe cei doi oameni. Important este să clarifIcăm ce s-a întâmplat acolo şi să luăm măsurile necesare, astfel încât acest tip de deznodământ să nu se mai înregistreze pe viitor", a declarat Eduard Miriţescu, inspector general al Poliţiei Române. „Ca o primă concluzie, în urma evenimentului de la 1 martie, poliţiştii din Bacău nu au documentat suficient autorul faptei - antecedente, ameninţări (...)", a declarat chestorul de poliţie Florentin Brăcea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt