SUA raportează un număr record de noi cazuri Covid-19: peste 512.000 într-o singură zi, cel mai mare de la debutul pandemiei

SUA raportează un număr record de noi cazuri Covid-19: peste 512.000 într-o singură zi, cel mai mare de la debutul pandemiei

SUA au înregistrat marţi un record de cazuri noi confirmate într-o singură zi, respectiv 512.553, ceea ce reprezintă cel mai mare bilanţ zilnic de la debutul pandemiei de Covid-19, conform datelor centralizate de Johns Hopkins University.

Numărul real de cazuri confirmate ar putea fi şi mai mare, având în vedere că multe centre de testare au fost închise sau şi-au redus capacitatea în perioada Crăciunului, mai notează sursa citată.   În ultima săptămână, media a fost de 267.000 de cazuri, potrivit New York Times.  

Numărul cazurilor de infectare cu Covid-19 va continua să crească în întreaga lume din cauza variantei Omicron, a avertizat duminică doctorul Anthony Fauci, şeful echipei de combatere a pandemiei de la Casa Albă, îndemnându-i pe americani să nu lase garda jos pe motiv că această tulpină este mai puţin periculoasă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt