Suporterii se pot vaccina înainte de meci

Suporterii se pot vaccina înainte de meci

Suporterii care merg la meciurile de la Euro vor putea să se şi vaccineze. În complexul sportiv Lia Manoliu a fost deschis un centru de vaccinare. Şi cei care călătoresc cu trenul vor putea să se vaccineze, chiar în incinta Gării de Nord.

Un bilet la meciurile de la Euro devine şi un bilet către vaccinare. Toţi suporterii care vor merge la meciurile de pe
Arena Naţională de la Campionatul European de Fotbal vor avea şansa să se vaccineze chiar lângă stadion.

Centrul funcţionează chiar la intrarea în complexul sportiv Lia Manoliu şi va fi deschis în zilele în care au loc meciurile. Dacă există cerere, atunci ar putea fi deschis în fiecare zi.

Vaccinul folosit va fi cel de la Johnson&Johnson pentru că se administrează într-o singură doză.

Şi cei care au drum la gara de nord se vor putea imuniza chiar în centrul deschis acolo.

„O vacanţă la mare, de pildă, merge de minune cu un vaccin. Simplu, comod, în drum către orice destinaţie, o
singură doză cu vaccinul Johnson&Johnson.”,
a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Valeriu Gheorghiţă anunţă că va fi accelerată vaccinarea în mediul rural, unde vor merge echipe mobile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt