Un nou azi al groazei, descoperit în Voluntari

Un nou azi al groazei, descoperit în Voluntari

Un nou cămin al groazei, care funcţiona ilegal, a fost descoperit astăzi în Voluntari. Erau cazati acolo , 26 de bătrâni. O parte dintre ei ar fi fost ţinuţi şi în sere, pe paturi improvizate. Descoperirea a fost făcută de poliţişti, după ce un vecin a reclamat că în spatele azilului erau mai multe paturi şi fotolii improvizate. Centrul nu avea nici licenţă, fapt pentru care a fost amendat şi închis temporar. Administratorii neagă cu vehemenţă acuzaţiile. Chiar şi aparţinătorii bătrânilor spun că rudele lor trăiesc în condiţii adecvate şi nu vor ca acestia să fie relocaţi.

Căminul Sfântul Andrei din Voluntari este al unei asociaţii. De cinci luni nu mai avea licenţă de funcţionare. Proprietarii spun că azilul era în proces de relicenţiere, însă autorităţile le-au pus lacătul pe uşă şi i-au amendat. ((CADRU CU ÎNCHIDERE TEMPORARA LA 11:21))

Administratorii centrului neaga inclusiv că batranii ar fi fost cazati in sere.

„Poliţiştii au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă. De asemenea, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.”

După controlul de joi seara, inspectorii de sănătate publică au cerut ca vârstnicii să fie duşi la spital . Aparţinătorii lor s-au opus categoric

(Aparţinătorii nu au fost de acord nici ca rudele lor să fie relocate la alte azile.

Până în prezent, autorităţile au închis 110 centre de îngrijire a bătrânilor din toată ţara. În cazul a 47 dintre ele au fost deschise şi dosare penale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt