LOCUL CEL BUN, serialul preferat al preşedintelui Barack Obama, debutează la Prima TV

LOCUL CEL BUN, serialul preferat al preşedintelui Barack Obama, debutează la Prima TV

Un scenariu diferit faţă de tot ce aţi văzut până acum, o distribuţie care îi include pe celebrii Kristen Bell şi Ted Danson, o poveste fascinantă despre prietenie şi bunătate. Toate acestea, împreună, se văd din 22 noiembrie, de luni până vineri, de la 19.30 în serialul Locul cel Bun ( The Good Place).

Serialul are patru sezoane şi spune povestea lui Eleanor Shellstrop (interpretată de actriţa Kristen Bell), o fiinţă egoistă care, după moarte, se trezeşte şi află că a ajuns în Locul cel bun, asemănător Raiului. Este momentul care Eleanor înţelege greşelile făcute pe Pământ şi crede că nu merită să fie în Locul cel bun şi că a ajuns aici din greşeală. Şi de aici începe acţiunea.

Cu fiecare faptă a sa, Eleanor vrea să demonstreze că poate să devină o persoană mai bună şi mai etică, ajutată de Chidi Anagonye (interpretat de William Jackson Harper).

Cu un scenariu scris magistral de Michael Schur, serialul care debutează la Prima TV promite să le aducă telespectatorilor multe răsturnări de situaţie, momente comice, dar şi să îi facă să privească mai atenţi la faptelor lor de zi cu zi.

Serialul, preferat şi de fostul preşedinte american Barack Obama, are foarte multe răsturnări de situaţie şi este departe de a fi previzbil de-a lungul celor 4 sezoane. El tratează într-o cheie comică şi ironică chestiunea vieţii de apoi, însă dincolo de toate scenele pline de umor, există multe probleme profunde, complexe, abordate de-a lungul episoadelor. Se vorbeşte despre alegerile din viaţă, despre ce înseamnă cu adevărat să faci bine fără să aştepţi nimic în schimb în beneficiul tău, despre destine, despre etică.

În rolurile principale sunt Jameela Jamil (Tahani Al-Jamil), Manny Jacinto (Jason Mendoza), Ted Danson (Michael) şi D’Arcy Carden (Janet). Cel din urmă personaj, Janet, este de fapt o fiinţă artificială care cunoaşte toate informaţiile din univers şi care poate produce orice element din nimic. Ea acţionează în sprijinul persoanelor din Locul cel bun, dar ajunge să devină tot mai umană pe parcursul serialului.

Serialul Locul cel bun (The Good Place) are multiple nominalizări la premiile Emmy şi a câştigat în 2019 un reputat premiu Peabody.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt