Parlamentarii au votat eliminarea pensiilor speciale

Parlamentarii au votat eliminarea pensiilor speciale

Parlamentarii au votat, pentru a doua oară, eliminarea propriilor pensii speciale. Asta după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea adoptată încă din 2021. Şedinţa nu a fost lipsită însă de scandal, iar opoziţia susţine că şi această lege va pica la Curtea Constituţională.

Senatorii şi deputaţi au votat din nou pentru eliminarea pensiilor speciale ale foştilor parlamentari. Asta după ce, în urmă cu un an, CCR declara neconstituţională vechea abrogare, pe motiv că nu au fost respectate termenele procedurii parlamentare. Numai că opoziţia acuză că nici acest proiect, identic cu cel adoptat în 2021, nu va trece de Curtea Constituţională. Ba mai mult, USR acuză PSD că i-a furat textul legii, care a fost depus în urmă cu un an şi 2 luni în Parlament. 

Acuzaţiile s-au lăsat şi cu scandal. Enervată că nu mai poate lua cuvântul, Diana Şoşoacă a devenit agresivă şi a făcut scandal în plen. Scandalul a continuat şi după votul final, cu Marcel Ciolacu.

841 de parlamentari beneficiază de pensii speciale. Valoarea indemnizaţiei pentru 3 mandate depăşeşte 12.000 de lei. În prezent, pensiile speciale ale parlamentarilor costă statul român 55 de milioane de lei. Legea va merge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt