Reprezentanţii taximetriştilor se întâlnesc joi cu autorităţile pentru a discuta despre modificarea legislaţiei în domeniu

Reprezentanţii taximetriştilor se întâlnesc joi cu autorităţile pentru a discuta despre modificarea legislaţiei în domeniu

Reprezentanţii taximetriştilor se vor întâlni joi cu autorităţile pentru a discuta despre modificarea legii privind activităţile de transport alternativ, dar şi a legii privind transportul în regim de taxi şi de închiriere, urmând ca în termen de o lună să fie "parafate" schimbările stabilite, a declarat, pentru AGERPRES, Cristian Coman, preşedintele Asociaţiei Şoferilor de Taxi Bucureşti-Ilfov.
El a subliniat că, în urma discuţiei cu autorităţile, "s-a stabilit ca termen ziua de joi pentru a fi făcute, împreună, modificările pentru cele două legi", respectiv Legea 204/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
La întâlnirea de luni au mai participat reprezentanţi din partea confederaţiilor din domeniul transportului rutier: Confederaţia Operatorilor de Transport din România (COTAR), Federaţia Operatorilor de Transport din România FORT, precum şi reprezentanţi din partea companiilor Uber şi Bolt.
Din partea autorităţilor au participat reprezentanţi din cadrul Secretariatului de Stat al Guvernului şi o delegaţie de la Ministerul Digitalizării.
Sute de taximetrişti au protestat luni în Piaţa Constituţiei solicitând, printre altele, respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.
"Guvernul vrea să ne ajute, să fie modificate cele două legi, să fie concurenţă legală şi loială. În termen de o lună, începând de joi, trebuie să se formeze o comisie în cadrul Guvernului care să vizeze şi să modifice legile", a menţionat Cristian Coman, organizatorul protestului.
El a subliniat că vor fi oprite protestele dacă guvernanţii modifică legile şi sunt rezolvate revendicările în 30 de zile.
"În cazul în care cele cinci puncte nu sunt modificate - şi observăm o discrepanţă între ceea ce vrea şoferul din stradă şi ce vor guvernanţii şi patronatele, vom ieşi în stradă încă o dată. Avem suportul şi din ţară. Am promis că la următorul protest vom fi mai mulţi. Sper să nu fie cazul să mai facem încă un protest, dar istoria ne-a dovedit că ni se promit anumite chestii şi ni se lungesc termenele de la o lună la alta. Poziţia noastră este fermă în continuare, nu mai avem încredere în promisiuni până nu vedem ştampilat şi publicat în Monitorul Oficial", a adăugat Cristian Coman.
Taximetriştii solicită şi eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru autoturismele deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii, minimum E6, interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale, precum şi eliminarea "tarifului dinamic", potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt