Românii vor o masă bogată de Crăciun. Cumpărăm mult şi aruncăm şi mai mult

Românii vor o masă bogată de Crăciun. Cumpărăm mult şi aruncăm şi mai mult

E forfotă mare în pieţe. Oamenii deja au început să cumpere alimentele pentru masa de Crăciun. Ca de fiecare dată românul îşi doreşte să aibă o masă bogată, cu de toate. Chiar dacă asta înseamnă că după Crăciun va arunca foarte multă mâncare.

Sunt însă şi oameni care preferă să cumpere mai puţin, pentru că preţurile au crescut cu 20 la sută faţă de anul trecut. Mulţi dintre ei nu îşi mai permit să aibă o masă bogată.

Sarmalele, salata de boeuf, cârnaţii şi şoriciul sunt doar o parte dintre preparatele pe care românii vor să le aibă pe masa de Crăciun. Mulţi dintre ei deja şi-au cumpărat alimentele de teama că nu vor mai găsi tot ce le trebuie în apropierea sărbătorilor. Mesele bogate cu prea multă mâncare deja au deventi o tradiţie. 

Cei care acum cumpără prea multe alimente au copilărit în vremea comunismului atunci când părinţii lor nu aveau bani pentru masa de Crăciun. Oamenii care îşi fac de pe acum cumpărăturile vor să se asigure că îşi găsesc toate alimentele necesare în pieţe şi supermarketuri.

Statisticile arată că 61% dintre români au început să îşi planifice cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă încă din octombrie.

Sunt însă şi oameni care îşi doresc să aibă o masă bogată, dar nu îşi permit. Faţă de anul trecut preţul alimentelor de bază a crescut cu 20 la sută. Şi cele tradiţionale s-au scumpit.Un kilogram de carne de porc costă în jur de 24 de lei, iar unul de cotlet 26. Pentru coşul de sărbători un om plăteşte în jur de 500 de lei.  Bătrânii, în special, nu îşi permit să îşi cumpere din pensia lor mică toate produsele de care au nevoie. 
 
În perioada sărbătorilor un român cumpără, în medie, şapte kilograme de mâncare. În total, la gunoi ajung şase mii de tone de mâncare.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt