Ruşii au atacat din nou portul Ismail. Atacul, surprins de români

Ruşii au atacat din nou portul Ismail. Atacul, surprins de români
foto: x.com/nexta_tv

Porturile din regiunea Odesa au fost din nou ţinta atacurilor ruseşti. A fost atacat masiv în special Portul Ismail, aflat aproape de graniţa cu România, unde mai multe silozuri au fost distruse. Între timp, la Johanseburg continuă summitul BRISC, însă fără Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei a fost prezent de la distanţă doar video, de teamă că va fi arestat din cauza mandatului emis de Curtea Penală Internaţională.

Explozii puternice au avut loc pe celălalt mal al Dunării, la doar 20 de kilometri de Tulcea. Ucrainenii susţin că atacul cu zeci de drone asupra Portului Ismail a durat trei ore. Ruşii au atacat  infrastructura portuară cu drone iraniene şi au avariat mai multe silozuri de grâne. 

Bombardamentul a fost văzut şi de pe malul celălalt al Dunării, de românii care se află în zonă. Atacurile asupra porturilor ucrainene s-au intensificat după ce Rusia a ieşit din acordul cerealelor, care permitea exportul acestora printr-un culoar agreat pe Marea Neagră. Autorităţile ucrainene acuză însă Moscova că a ţintit deliberat infrastructura fluvială, pentru  a le bloca exporturile.

Între timp, Ucraina susţine că a distrus sistemul S-400 Triumph, de apărare antirachetă din Crimeea. 

Şi Moscova a fost vizată de trei drone ucrainene, dar nimeni nu a fost rănit. Una dintre ele a lovit o clădire aflată în construcţie, în centru. Zborurile au fost suspendate pe aeroporturile din capitala Rusiei timp de câteva ore.

Între timp, la Johannesburg, continuă summitul BRICS, organizaţia care reprezintă un sfert din economia mondială. Pe agenda întâlnirii figurează discuţii despre extindere, dar şi reducerea dependenţei faţă de dolari. 

Vladimir Putin nu a fost însă prezent. A rămas la Moscova, din cauza mandatului de arestare emis pe numele lui de Curtea Penală Internaţională. Dacă ar fi venit în Africa de Sud,  risca să fie arestat. Asta nu i-a oprit delirul în mesajul transmis video.

O altă înregistrare video surprinde un moment bizar. În acest clip, preşedintele Rusiei pare dezorientat şi nu mai ştie la ce mână poartă ceasul. Tot la summit, liderul chinez Xi Jinping a renunţat în mod neaşteptat să-şi mai susţină discursul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt