Tânără de 16 ani, moartă la petrecerea de ziua ei

Tânără de 16 ani, moartă la petrecerea de ziua ei

O elevă cu o inteligenţă ieşită din comun şi o tânără sociabilă. Aşa o descriu prietenii şi profesorii pe adolescenta din Ploieşti, care a murit chiar la petrecerea zilei sale de naştere. Primele rezultate ale necropsiei arată că avea tulburări cardiace, dar i s-a găsit şi o cantitate foarte mare de alcool în sânge.
De altfel, la petrecere s-a băut mult, spun anchetatorii. Fata a fost condusă pe ultimul drum, chiar în ziua în care fi împlinit 16 ani. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional! 
Adolescenta urma să împlinească 16 ani peste câteva zile şi a decis să dea o petrecere de ziua ei, în avans. Vineri seara, ea şi-a invitat acasă prietenii apropiaţi şi au chefuit împreună până dupa mizeul noptii.
Ar fi băut şi alcool. La un moment dat, fata le-ar fi spus invitaţilor că merge în camera ei, să se odihnească. Nu s-a mai întors. După o oră, prietenii s-au dus să vadă ce se întâmplă şi au găsit-o inconştientă. Speriaţi, au sunat-o imediat pe mama ei.
Mama adolescentei, profesoară de engleză la un colegiu din oraş, nu era acasă. După ce a sunat la poliţie s-a dus la apartament să vadă ce s-a întâmplat cu copilul ei. Imediat a ajuns şi o ambulanţă. La locuinţa fetei a ajuns şi o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă.
În apartament, anchetatorii ar fi găsit mai multe sticle de bătură.De altfel, necropsia a arătat că tânăra avea o cantitate foarte mare de alcool în sânge, dar ar fi avut şi tulburări de ritm cardiac. Profesorii au numai cuvinte de laudă la adresa ei. 
Totuşi, în ultima vreme ceva ciudat se întâmpla cu eleva. Începuse să lipsească mult de la şcoală. Moartea adolescentei a şocat pe toată lumea. Medicii nu au găsit urme de violenţă pe trupul fetei. Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt