Tinere rănite după ce pantograful unei locomotive s-a izbit de geamul unui vagon

Tinere rănite după ce pantograful unei locomotive s-a izbit de geamul unui vagon
foto: clubferoviar.ro

Trei tinere au fost rănite după ce pantograful unui tren care circula de la  Bucureşti la Braşov s-a defectat, a sărit de pe locomotivă şi s-a izbit într-o fereastră de la primul vagon. Cioburile le-au rănit pe tinere care au ajuns la spital. După trei orei de întârzieri, trenul a ajuns la destinaţie. În acelaşi timp, a sosit şi primul tren achiziţionat de companie în ultimii 20 de ani. 

Geamul a fost complet distrus, iar cioburile au zburat câtre trei tinere, pasageri în vagon. Incidentul a avut loc după ce a plecat din staţia Azuga. Trenul a rămas blocat până a venit locomotiva de ajutor. Incidentul a cauzat întârzieri de mai multe ore. 

Cele trei tinerele, două în vârstă de 18 ani şi una de 21 de ani, au fost transportate de urgenţă la spitalul din Sinaia. Reprezentanţii CFR spun că incidentul a avut loc, cel mai probabil, din cauza frigulului şi a vântului.  

În acelaşi timp, în Gara de Nord din Bucureşti a ajuns şi primul tren nou al CFR. E singurul cumpărat de companie în ultimii 20 de ani. Pentru acesta urmează o serie de teste, apoi se va face recepţia finală.  

Noul tren trebuie să intre în serviciul de transport călători în următoarele 3 săptămâni, atlfel se va pierde finanţarea cu fonduri europene prin care a fost cumpărat. A costat 70 milioane de euro. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt