Un sfert dintre elevi au picat Evaluarea

Un sfert dintre elevi au picat Evaluarea

Aproape un sfert dintre absolvenţii de gimnaziu nu au luat cinci la Evaluarea Naţională! Rata de promovabilitate la capacitate a scăzut în acest an la 76% faţă de 82%, anul trecut. E o cifră similară celei din 2020, primul an de pandemie. Au fost totuşi şi 400 de copii care au ştiut reţeta succesului: au luat 10 pe linie.

Vlad e din Cluj şi e unul dintre cei 429 de elevi care au luat 10. Părinţii lui Octavian, din Galaţi, sunt şi ei fericiţi cu zecele copilului. Bucurştiul a avut cele mai multe medii de 10 - 94. Urmează Iaşi, Cluj Napoca şi Dolj. La celălalt capăt sunt judeţele Caraş Severin, Covasna, Giurgiu, Harghita şi Tulcea. Acolo niciun elev nu a luat 10.

Trebuie să privim atent, însă, înspre cei aproape 24 la sută dintre copii care nu au reuşit să promoveze.  Adică 37 de mii de elevi cu note mai mici de 5. Sunt şapte procente în plus faţă de anul trecut. Din cei peste 154.000 de candidaţi înscrişi la evaluarea naţionala, peste 117.000 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Asta înseamnă un procent de 76%, mult mai puţin faţă de anul trecut, când au fost  peste 82% de candidaţi cu medii peste 5.
 
La limba română, trei sferturi dintre absolvenţii de gimnaziu au luat peste 5.  Aproape 1500 au fost cu 10. La matematică, procentul elevilor cu medii peste 5 este de 75%. Aici peste 3.000 de candidaţi au luat nota 10. Din păcate nici acest examen nu a fost ferit de probleme. Trei candidaţi au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze, iar lucrările le au fost notate cu unu.
 
Şi asbolvenţii de liceu sunt fericiţi: s-a încheiat şi  bacalaureatul, cu proba la alegere a profilului. Geografia şi logica au fost printre materiile preferate.
Altora, însă, subiectele  la chimie nu le-au purtat noroc. La această sesiune a Bacaluareatului au participat peste 130.000 de elevi. Patru mii dintre cei înscrişi în toamnă în clasa a 12-a nu s-au prezentat. 
 
 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt