Rezultatele 25 - 32 din 32 pentru in-rau

Poluare cu medicamente pe râu

Poluare cu medicamente pe râu

E alerta din nou la Garda de Mediu din Cluj Napoca! După ce în urmă cu 2 saptamani au fost descoperite în lacul Tarniţa, de unde se alimentează întreg oraşul cu apă, zeci de cutii cu medicamente expirate, acum, alte medicamente, au fost descoperite si în raul Someşul Cald.

Profesor mort după vaccin

Profesor mort după vaccin

Un profesor în vârstă de 45 de ani din Mioveni a murit la două zile după ce i-a fost administrată prima doză a vaccinului! La câteva ore după ce i-a fost inoculat serul, bărbatul a început să se simtă rău şi a fost la spital cu ambulanţa.

Râu deviat, singura soluţie

Râu deviat, singura soluţie

Autorităţile vor încerca să devieze cursul râului Teleajen în zona în care digul de gabioane este afectat din cauza ploilor, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deşeuri al municipiului Ploieşti, a declarat duminică seară, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspec