Unirea Parlamentelor, la Chişinău
Romania sustine fără echivoc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
România nu este pregătită pentru a trece la euro
România nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile necesare pentru a trece la moneda euro, se arată într-un raport alComisiei Europene.
România nu poate trece la moneda euro, spune Comisia Europeană. Este singurul stat UE cu deficit excesiv dintre cele 7 analizate
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentari, se arată într-un comunicat pub.
Liderii UE au avut o „dezbatere aprinsă” dacă să-l mai sune sau nu pe Putin
Liderii Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles la Consiliul European, au avut o „dezbatere aprinsă” despre convorbirile telefonice pe care ar trebui sau nu să le poarte cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin.
Viktor Orban salută derogarea obţinută în privinţa embargoului UE asupra petrolului din Rusia
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a salutat marţi acordul între statele Uniunii Europene ce prevede o derogare pentru petrolul livrat prin oleoduct, permiţând astfel ţării sale să primească în continuare petrol ieftin din Rusia, transmite AFP.
România a cerut 1.000 de doze de vaccin împotriva variolei prin mecanismul UE de achiziţie centralizată
Autorităţile române au solicitat 1.
Justiţia UE a restabilit imunitatea europarlamentarului catalan Puigdemont
Tribunalul UE a restabilit marţi imunitatea a trei eurodeputaţi separatişti catalani, între care fostul lider al Cataloniei Carles Puigdemont, care locuieşte în Belgia din 2017 pentru a scăpa de urmărirea justiţiei spaniole, relatează AFP.
Lituania îndeamnă UE să pună la dispoziţie fonduri pentru refugiaţii ucraineni
Ministrul de finanţe al Lituaniei, Gintare Skaiste, a îndemnat luni UE să creeze un fond pentru a ajuta ţările care găzduiesc mii de refugiaţi ucraineni, aşa cum a făcut pentru Turcia în 2016, relatează Reuters.
Uniunea Europeană importă mai multe alimente decât exportă
Uniunea Europeană importă mai multe alimente decât exportă, în detrimentul mediului, se arată într-un nou raport al organizaţiei de mediu WWF, transmite DPA.
Uniunea Europeană va forţa giganţii din tehnologie să ofere acces terţilor la software şi hardware
Comitetul pentru Piaţa Internă din Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind o viitoare reglementare din cadrul DMA (Digital Markets Act), care va obliga aşa-zişii gatekeepers să-şi deschidă ecosistemul pentru terţi.
Şeful SMA, la reuniunile comitetelor militare ale UE şi NATO
Şeful Statului Major al Apărării (SMA), generalul Daniel Petrescu, participă, în perioada 17 - 19 mai, la reuniunile Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) şi Comitetului Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO MC), organizate la Bruxelles, în formatul şefilor.