Vasile Dîncu - marţi la CAE, în formatul miniştrilor Apărării
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va participa marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.
Războiul din Ucraina va reduce creşterea economică dar va stimula inflaţia în UE şi zona euro, în 2022
Invadarea Ucrainei de către Rusia şi explozia preţurilor la energie şi materii prime a impus revizuirea prognozelor de creştere pentru UE şi zona euro, atât în 2022 cât şi în 2023, în timp ce inflaţia este prognozată să ajungă la valori record, a anunţat luni Comisia Europeană în.
Rusia anunţă sancţiuni împotriva unor companii energetice occidentale
Rusia a impus miercuri sancţiuni împotriva unui număr de peste 30 de companii din Uniunea Europeană, SUA şi Singapore, ca represalii la sancţiunile care i-au fost aplicate pentru ofensiva sa militară în Ucraina, transmite AFP.
Ungaria nu va bloca aderarea Ucrainei la UE, asigură ambasadorul ungar la Kiev
Ungaria nu va împiedica aderarea Ucrainei la UE, atunci când va veni momentul, a asigurat ambasadorul ungar la Kiev, Istvan Ijgyarto, într-un interviu televizat difuzat marţi de portalul de ştiri European Pravda, preluat de MTI.
Emmanuel Macron încearcă să-l convingă pe Viktor Orban să fie de acord cu un embargo al UE asupra petrolului rusesc
Premierul ungar Viktor Orban a discutat marţi chestiuni legate de securitatea energetică a Europei cu preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un apel telefonic, a făcut cunoscut şeful biroului de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, informează MTI şi Reuters.
UE a luat în vizor exporturile globale de petrol ale Rusiei prin interzicerea serviciilor de asigurări (Bloomberg)
Uniunea Europeană vrea să meargă dincolo de propunerea de a interzice gradual importurile de petrol din Rusia având în vizor capacitatea Moscovei de a vinde ţiţei şi produse rafinate oriunde în lume, transmite Bloomberg.
Irlanda şi România, statele UE cu cel puternic avans al preţurilor producţiei industriale şi în luna martie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021, o creştere de 36,5% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 36,8% în zona euro, iar, la fel ca şi în luna februarie, Irlanda şi România au înregistrat cele mai mari.
Majoritatea tinerilor înţeleg beneficiile apartenenţei la UE, conform celui mai recent eurobarometru
Majoritatea tinerilor români înţeleg şi simt beneficiile de care se bucură ca cetăţeni europeni, afirmă premierul Nicolae Ciucă, invocând datele celui mai recent eurobarometru.
UE declanşează contra Ungariei o procedură care poate conduce la suspendarea anumitor fonduri
Comisia Europeană a declanşat miercuri o procedură contra Ungariei care poate duce la o suspendare sau o reducere a anumitor fonduri europene, ca urmare a îngrijorărilor legate de reglementările privind pieţele publice, transmit AFP şi Reuters.
UE vrea să-şi reducă la zero dependenţa de petrolul şi gazul rusesc până în 2027 (Paolo Gentiloni)
UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027, a afirmat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Messaggero, transmite .
Nicolae Ciucă, mesaj la 17 ani de la semnarea Tratatului de Aderare la UE: România a beneficiat până acum de 42 de miliarde de euro net
Premierul Nicolae Ciucă a transmis duminică un mesaj la 17 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, în care arată că ţara noastră şi-a triplat Produsul Intern Brut în această perioadă şi, de asemenea, a beneficiat de aproape 42 de miliarde de euro net .