Vacanțe de iarnă mai scumpe cu 30% - Focus Prima TV

Vacanțe de iarnă mai scumpe cu 30%

Vesti proaste pentru cei care vor să își petreacă sărbatorile la munte! Vacantele vor fi mai scumpe cu până la 30%. De vină sunt restricțiile impuse de pandemie precum și decizia guvernului de a majora salariul minim cu 10%. Anuntul a fost făcut de catre membrii Federației Patronatelor din Industria Ospitalității, care au semnat si un manifest pe care îl vor trimite Guvernului. Cer că acest sector să nu mai fie printre primele sacrificate în caz de lockdown.

Anunțul Executivului că salariul minim pe economie va creste cu peste 10% nu a fost o veste bună pentru toată lumea. Patronii de hoteluri și pensiuni și-au dat seama că le vor creste cheltuielile , pe care evident, trebuie să le recupereze de undeva. Iar majorarea tarifelor a fost doar pasul următor. Asta înseamnă ca vacanțele din acest sezon de iarnă vor fi mai scumpe cu până la 30%. Iar restrictiile impuse de pandemie sunt alt motiv de scumpiri și îngreunează și mai mult domeniul ospitalității.

Reprezentanții Federatiei Patronatelor din Industria Ospitalitatii au redactat și un manifest în care cer luarea
imediata de măsuri ferme, în special financiare si fiscale , astfel încât industria HORECA să poata supravietui. Patronii de restaurante, terase , baruri sau organizatorii de evenimente vor activarea reala a somajului tehnic și
plafonarea taxelor pe salariu.

Manifestul HORECA ar trebui să ajungă urgent pe masa Guvernului însă, cum cabinetul Câțu a fost demis, cel mai
probabil va mai dura pana când documental va fi în atenția celor care pot demara discutii cu reprezentanții HORECA.

Total
0
Shares
Total
0
Share