Washington Post: 80% din ajutorul american pentru Ucraina şi Israel va fi cheltuit tot în SUA

Washington Post: 80% din ajutorul american pentru Ucraina şi Israel va fi cheltuit tot în SUA

80% din ajutorul american pentru Ucraina şi Israel va fi cheltuit în SUA sau pentru armata SUA. Din cele 95 de miliarde de dolari pe care congresul american le-a aprobat pentru Ucraina, Israel şi zona Pacificului, în special Taiwan, 57 de miliarde nici nu vor părăsi teritoriul SUA, arată o analiză Washington Post. 
 
Iată cele mai importante cheltuieli: 
 
- 19% din bani vor fi folosiţi pentru Pentagon şi serviciile secrete americane.
- 20 mld. $ sunt alocaţi pentru ajutor economic şi umanitar, restul merg pentru armament.
 
Ucraina va primi o finanţare de 60 de miliarde de dolari, Israelul 14 miliarde, iar regiunea Indo-Pacific 8 miliarde. De asemenea, 9 miliarde de dolari vor fi alocate pentru asistenţă umanitară în zonele de conflict, iar 2,5 miliarde de dolari vor susţine operaţiunile Comandamentului Central american. De asemenea, jumătate de miliard de dolari va fi destinată refugiaţilor ucraineni din SUA. Este important de subliniat că aceste sume nu reprezintă o garanţie că ţările respective vor primi banii. Fondurile vor fi utilizate pentru a reînnoi stocurile de arme deja furnizate, pentru a produce arme noi şi pentru a finanţa diverse operaţiuni militare şi de securitate, inclusiv gestionarea consecinţelor conflictelor din Ucraina şi Israel. Acestea includ şi sprijinirea bazelor americane din SUA şi costurile de antrenare a soldaţilor ucraineni.

 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt