CFR SA a lansat licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF între Apahida şi Ilva Mică – Focus Prima TV

CFR SA a lansat licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF între Apahida şi Ilva Mică

”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesare modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecţiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), pentru viteza maximă de circulaţie de 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv de 120 km/h pentru trenurile de marfă. Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecţiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluţiei optime din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, al impactului asupra mediului.şi al schimbărilor climatice”, anunţă compania.

Conform CFR SA, obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Apahida şi Ilva Mică, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală şi Nord-Estică a ţării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătăţirea competitivităţii economice a României şi asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate pe reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) .

Total
0
Shares
Total
0
Share