Florin Cîţu anunţă că va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă Cristian Ghinea demisionează

Florin Cîţu anunţă că va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă Cristian Ghinea demisionează

Premierul Florin Cîţu anunţă că va prelua interimar conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă actualul ministru, Cristian Ghinea, va demisiona din funcţie.

Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Timişoara, ce va face în condiţiile în care USR PLUS a anunţat că a depus moţiunea de cenzură împotriva sa.

"Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile (...). PNRR-ul. Dacă domnul Ghinea pleacă, voi prelua eu ministerul, pentru a mă asigura că lucrurile merg înainte şi vom accelera procedura, ca să mă asigur că vom avea la finalul săptămânii aprobat PNRR-ul", a declarat premierul.

El a mai menţionat, printre priorităţile pe termen scurt, ordonanţa de urgenţă pentru compensarea costurilor cetăţenilor cu facturile la energie.

"Acestea nu sunt momente în care poţi să laşi ţara fără guvern. Cine face acest lucru arată că este iresponsabil şi imaturitate politică", a mai subliniat şeful Guvernului.

Premierul Florin Cîţu îşi va prezenta moţiunea de candidat la preşedinţia partidului în faţa membrilor PNL Timiş.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt