Peste 2 milioane de lei, fonduri europene, investiţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin

Peste 2 milioane de lei, fonduri europene, investiţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin a fost dotat cu aparate, echipamente şi mobilier medical în valoare de 2.000.000 de lei. Finanţarea a fost obţinută din fonduri europene, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin”, implementat de unitatea medicală, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mehedinţi.

Astfel, în cadrul proiectului au fost achiziţionate un electrocardiograf cu 12 canale, 6 EKG portabile, 6 staţii centrale de sterilizare şi răcire aer, 15 aparate mobile pentru sterilizarea aerului- capacitate medie şi 15 aparate mobile pentru sterilizarea aerului- capacitate mare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt