Prezenţă de 90,54% la simularea Evaluării Naţionale; 6.120 elevi absenţi din cauza ratei incidenţei – Focus Prima TV

Prezenţă de 90,54% la simularea Evaluării Naţionale; 6.120 elevi absenţi din cauza ratei incidenţei

Prezenţa la simularea probei scrise la Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a a fost de 90,54% , 6.120 elevi fiind absenţi din cauza ratei incidenţei cumulate la nivelul unităţii mai mare sau egală cu 6/1.000 locuitori, informează Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat transmis luni AGERPRES.

“În baza datelor preliminare transmise de inspectoratele şcolare judeţene, au fost prezenţi 124.931 de elevi (90.54% din totalul elevilor eligibili să susţină proba). Nu au putut participa 6.120 de elevi din 149 de unităţi de învăţământ, aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate la nivelul unităţii este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori”, precizează ministerul.

Au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă trei elevi, respectiv doi din judeţul Călăraşi şi un elev din judeţul Timiş.

Cea mai ridicată rată de participare s-a înregistrat în judeţul Neamţ (96,5%).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, în perioada 29 – 31 martie, Ministerul Educaţiei organizează, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ, simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share