Canapeaua faptelor bune

Canapeaua faptelor bune

A împlinit jumătate de secol, a intrat în multe case de vedete , arată senzaţional iar acum, cu ajutorul ei sunt ajutaţi copii din familii sărace. Nu vorbim despre o persoană, ci despre o canapea. Reprezentanţii brandului care au creat-o au scos la licitaţie, chiar de ziua ei, 5 perne, pe care le-au transformat în piese de artă. Banii obţinuţi pe ele vor ajuta copii din familii fără posibilităţi să poată merge la şcoală.

Mah Jong, poate cea mai cunoscută canapea din lume, a sărbătorit jumătate de secol. Conceptul de canapea
modulară a fost desenat pentru prima dată în 1971. Iniţial cu un design monocrom, Mah Jong a devenit în timp expresia trendurilor şi pata de culoare din multe living-uri. Şi a ajuns în locuinţe celebre precum cea a Madonnei sau a lui Messi.

De ziua ei, Mah Jong nu primeşte ci..oferă cadouri celor pentru care ziua de mâine este o grijă. Reprezentanţii
brandului care a creat canapeaua au donat 5 perne care odată ajunse pe mâinile artiştilor au devenit piese de colecţie. Unele, sunt o explozie de culoare şi poveste.

Altele ne duc cu gândul la eleganţă şi tradiţie.

Iar una dintre ele, pare numai bună pentru relaxare.

Cele 5 perne au ajuns pe un site de licitaţii iar preţul uneia porneşte de la 900 de euro. Cei interesaţi pot revendica una dintre ele până pe 14 septembrie. Banii strânşi vor fi donaţi asociaţiei World Vision România pentru proiectul ”Pâine şi Mâine” care-şi propune să ajute copiii din familii sărace să meargă la şcoală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt