Prinţul Philip a încetat din viaţă

Prinţul Philip a încetat din viaţă

Soţul reginei Elisabeta a doua a Marii Britanii a încetat din viaţă în această dimineaţă la vârsta de 99 de ani. Prinţul
Philip şi regina au fost căsătoriţi timp de 73 de ani şi au avut patru copii: prinţii Charles, Andrew şi Edward şi prinţesa Anne. A fost cel mai longeviv prinţ consort din istoria Casei Regale a Marii Britanii şi şi-a îndeplinit atribuţiile regale până la vârsta de 96 de ani. Născut în Grecia, prinţul Philip a fost vărul regelui Mihai şi cei doi au păstrat o prietenie strânsă până la decesul suveranului român. Palatul Buckingham urmează să anunţe data la care prinţul Philip va fi înmormântat .

Vestea morţii prinţului Philip, unul dintre cei mai îndrăgiţi membri ai familiei regale britanice, a cutremurat întreaga Mare Britanie. Televiziunile de ştiri au întrerupt programele obişnuite şi au făcut tristul anunţ.

Casa Regală Britanică a dat un comunicat în care se spune că. Majestatea Sa Regina anunţă decesul iubitului ei soţ, Alteţa Sa Regală, Prinţul Philip, Duce de Edinburgh. Potrivit comunicatului, prinţul a încetat din viaţă în această dimineaţă la Castelul Windsor. Născut pe 10 iunie 1921 pe insula Corfu, FILIPOS, aşa cum
a fost botezat, a fost fiul prinţului Andrew al Greciei şi Danemarcei şi al prinţesei Alice. Din cauza războiului dintre
Grecia şi Turcia, micul Filipos a fost evacuat cu mama sa de către o navă de război britanică, în decembrie 1922, şi a ajuns în Franţa. Abia la vârsta de 7 ani a ajuns în Marea Britanie unde a studiat, iar în 1939 a fost înrolat în Marina Regală. Aşa şi-a cunoscut viitoarea soţie, pe prinţesa Elisabeta, când aceasta şi tatăl ei, regele George, au vizitat colegiul naval. Philip şi Elisabeta s-au căsătorit în 1947, iar din 1953, când Elisabeta a devenit regină, Philip de devenit prinţ consort. În toţi anii căsătoriei a fost un sprijin permanent al reginei, în special în cele mai grele momente pentru monarhie şi familia regală. Casa Regală a României a transmis un mesaj de condoleaţe, în care se arată, printre altele că Prinţul Philip şi Regele Mihai erau născuţi în acelaşi an, 1921 şi că. Ducele de Edinburgh a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi i-a purtat de grijă în şcoală, la liceu şi la facultate. Prinţul Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viaţa Familiei Regale române.

Ducele de Edinburgh a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi i-a purtat de grijă în şcoală,
la liceu şi la facultate. Prinţul Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viaţa Familiei Regale
române.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt