Ce variante de finanţare pentru autostrada A8 mai are în vedere guvernul, pe lângă parteneriatul public-privat
Scandalul finanţării lui Nicuşor Dan se adânceşte: USR refuză să facă public contractul de panotaj negociat direct de un apropiat al Moscovei
VIDEO. Nicuşor Dan neagă orice legătură între finanţarea campaniei sale şi firme ruseşti: Şi în 2012, şi în 2016, şi în 2020, am avut finanţări de la români
Producătorii sau importatorii de haine vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deşeurilor
Marcel Ciolacu anunţă finanţare de 600 de milioane de euro de la BEI pentru A7 şi 500 de milioane de euro pentru modernizarea secţiunii de cale ferată Predeal–Bucureşti–Constanţa
Turcan: Dacă vom ajunge să lăsăm cultura deoparte, educaţia între paranteze, să subfinanţăm cultura, vom ajunge să tragem semnale de alarmă când e prea târziu
Viktor Orban prezintă înfrângerea drept un succes la Budapesta: M-am făcut zid, altfel UE ar fi luat şi banii destinaţi Ungariei şi i-ar fi dat Ucrainei
Liderii UE s-au înţeles în numai câteva minute asupra ajutorului de 50 de miliarde de euro acordat Ucrainei
GRUPUL CLEVER SOLICITĂ TUTUROR PARTIDELOR POLITICE SĂ OPREASCĂ FINANŢAREA DIN BUGETUL STATULUI A ENTITĂŢILOR MEDIA DIN GRUPUL REALITATEA PLUS
Grupul Clever solicită TUTUROR partidelor politice să oprească finanţarea din bugetul statului a entităţilor media din grupul Realitatea Plus, având în vedere încălcările numeroase şi repetate ale legii şi ale normelor audiovizuale prin promovarea repetată, ostentativ şi în dispreţul legii, a unor campanii de denigrare şi de linşaj mediatic.