După pesta porcină, o altă pacoste se abate asupra crescătorilor de porci
Pesta porcină africană nu e singura problemă crescătorilor de porci.
Recolta pe plus le a adus pierderi legumicultorilor
Situaţie de criză în cel mai mare bazin legumicol din estul ţării.
Preţurile petrolului au scăzut joi cu peste 3%, la niveluri care nu au mai fost atinse din luna mai
Preţurile petrolului au scăzut joi pentru a şasea zi, la minime care nu au mai fost atinse din luna mai, investitorii fiind îngrijoraţi că cererea s-ar putea reduce din cauza numărului mai mare de cazuri de Covid-19 şi a aprecierii dolarului, transmite Reuters.
Premierul spune că preţul la benzină va scădea. Despre creșterea prețurilor: „Dacă ne uităm la o evoluţie preţurile cresc, scad”
Florin Cîţu a vorbit la Digi24 despre scumpiri şi despre veniturile românilor.
Preţurile petrolului au scăzut de teamă că un acord privind producţia între Arabia Saudită şi Emiratele Arabe va mări oferta
Preţurile petrolului au scăzut după ce Reuters a relatat că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite ar fi ajuns la un compromis referitor la nivelul producţiei care ar debloca acordul OPEC+ privind creşterea livrărilor la nivel global, în condiţiile în care statele lumii îşi revin din.
Preţul bitcoin a scăzut vineri, după ce China a făcut apel pentru combaterea minării şi a tranzacţiilor cu criptomoneda
Preţul bitcoin a scăzut vineri, în urma intensificării apelurilor autorităţilor din China pentru combaterea minării şi a tranzacţiilor cu criptomoneda.
OMS a cerut scăderea preţului insulinei
Cu ocazia acestei aniversări, OMS a lansat un Pact Mondial contra Diabetului având ca obiectiv reducerea riscurilor de dezvoltare a bolii şi a permite tuturor celor care sunt diagnosticaţi să aibă acces la un tratament şi la îngrijiri pe care să şi le permită.
Preţurile petrolului au scăzut cu circa 4% din cauza pandemiei de Covid-19, chiar dacă circulaţia navelor în Canalul Suez este blocată
Preţurile petrolului au scăzut joi cu 4%, din cauza îngrijorărilor provocate de noile măsuri de carantină adoptate de guverne în Europa şi Asia pentru a opri creşterea numărului de cazuri de Covid-19, în pofida faptului că circulaţia navelor prin Canalul Suez este în continuare blocat.
Preţul chiriilor în Cluj-Napoca a scăzut cu circa 40%. Care au fost principalele cauze
Preţul chiriilor în Cluj-Napoca este în scădere cu până la 40% pe fondul pandemiei de coronavirus, după ce, în ultimii ani, bătăliile mari se dădeau pe garsoniere al căror preţ de închiriere cu greu cobora sub 300 de euro.
Bitcoin a scăzut cu peste 10%, după ce Elon Musk a afirmat că preţurile criptomonedelor ”par ridicate”
Bitcoin a scăzut cu peste 10%, la 51.