CNSU va decide miercuri noile restricţii pentru valul 5. Surse: Vor fi acceptate doar măştile chirurgicale sau FFP2
Autorităţile vor decide, miercuri, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), noile restricţii şi măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-19 din România.
Copiii, cei mai afectaţi de Omicron
Este doar o chestiune de timp până ce al cincilea val al pandemiei va lovi România.
Rafila: Pandemia nu a trecut
Începutul de an vine cu previziuni sumbre în ce priveşte evoluţia pandemiei.
Nelu Tătaru, avertisment înainte de valul 5: Lipsa unor soluţii importante pentru sănătate nu ne scapă de responsabilităţi, răspunderi şi explicaţii / Cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie / Recunosc că sunt îngrijorat
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, se declară îngrijorat înainte de valul al cincilea al pandemiei de coronavirus.
Pregătiri pentru al cincilea val
În spitalele din ţară au început deja pregătirile pentru ce e mai rău.
Cum se pregătesc autorităţile pentru valul 5
25 de mii de infectări zilnice, peste cel mult o lună de acum înainte.
Previziuni sumbre: 25 de mii de infectări pe zi
Previziuni sumbre privind valul 5! Omicron va atinge maximul în 31 de zile şi am putea avea chiar si 25 de mii de cazuri pe zi.
Finlanda, prima ţară care închide aeroporturile pentru nevaccinaţi
”Riscul prezentat de Omicron rămâne încă unul foarte ridicat”, avertizează experţii de la Organizaţia Mondială aSănătăţii în contextul în care tot mai multe ţări înregistrează un nou record de infectări.
Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei. În România au fost confirmate 38 de cazuri de infectare cu varianta Omicron
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi şeful Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, prezintă, miercuri, planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19.
Şefa DSP Bucureşti: Vor fi centre de evaluare pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii de COVID-19. Ce spune despre pregătirea pentru valul 5
Şefa DSP Bucureşti, medicul Oana Nicolescu, a furnizat, într-o declaraţie pentru News.
Nicolae Ciucă le-a cerut lui Rafila şi Arafat să pregătească sistemul sanitar pentru valul cinci al pandemiei
Premierul Nicolae Ciucă a avut joi consultări cu mai multe organisme din mediul public şi privat pe marginea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei Covid-19.
Franţa interzice petrecerile în stradă şi focurile de artificii de Revelion. Castex: „Al cincilea val e deja aici”
Franţa anulează Revelionul în stradă.