LARISA BERNASCHI

LARISA BERNASCHI

Larisa Bernaschi este absolventă a Facultăţii de Jurnalism. Cariera ei în televiziune a început cu şi din pasiune, din curiozitate şi din fascinaţia pe care a trăit-o pentru această meserie.

A debutat în televiziune încă din primul an de Facultate. "O ardeleancă prea lentă pentru viteza cu care se luau deciziile. Apoi mi-am dorit să fiu acolo unde se iau deciziile. Şi am fost. Zi de zi, uneori şi noaptea. Şi apoi m-am îndrăgostit iremediabil de jurnalism. M-au îndrumat oameni care au trăit în era faxului şi al casetelor, oameni care au avut încredere în mine şi de la care “am furat” meserie. Am demonstrat că o ardeleancă poate ţine pasul cu deciziile, ajungând la un moment dat să le anticipeze, să le schimbe si adresând întrebări cui şi când trebuie."

Are deja 10 ani de carieră în televiziune, zece ani de când pune întrebări, cu calm şi zâmbetul pe buze, preşedinţilor, premierilor, miniştrilor, parlamentarilor şi nu numai. Larisa este un jurnalist profesionist pentru care ştirea este cea mai importantă. Ştirea corectă, echilibrată şi echidistantă. "Am săpat până la ultimul detaliu, ca, într-un final, să am un tablou complet pentru a prezenţa publicului ştirea completă. Uneori i-am deranjat pe politicieni, alteori le-am dat peste cap planurile sau am prezentat informaţii pe care unii nu şi le-ar fi dorit niciodată să fie făcute publice. "
 
De luni până vineri, de la 18.00, Larisa Bernaschi prezintă România politică la Prima News .

 

Afla mai multe desprelarisa bernaschi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt