Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul Contract colectiv de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti
Ministrul digitalizării, despre greva poştaşilor: S-a stabilit o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, la 1 iunie şi 1 septembrie
VIDEO. Directorul Poştei Române, la Proiect de ţară: ”Garantat, până pe 15 aprilie, toată lumea îşi va primi pensiile”
Marcel Ciolacu, despre greva poştaşilor: În cazul în care, doamne fereşte, nu ajung pensiile la destinaţie din cauza unei greve la Poşta Română, cred că domnul director va pleca
VIDEO - Grevă generală la Poşta Română - Sindicaliştii acuză presiuni asupra greviştilor. Angajaţi de la Bucureşti, trimişi la Cluj şi la Târgovişte să-i înlocuiască pe cei care protestează
Grevă de avertisment, miercuri, în cadrul CN Poşta Română. Sindicaliştii iau în calcul greva generală, care ar afecta ”aproape jumătate din populaţia României”
Sindicaliştii de la Poşta Română şi conducerea companiei un ajuns la un acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi
Ajutor de stat cu stat la coadă
Sunt 60.
Cardurile de energie generează cozi la Poştă
Sunt ultimele două zile de aşteptare a banilor pentru energie, pentru cei care beneficiază de ajutorului de stat.
Directorul Poştei Române, despre contractul pentru tichetele de energie: Nu am fost singuri pe piaţa aceasta, dar am avut aceste atuuri pe care nimeni altcineva nu le are: putem să controlăm întregul flux logistic, de la design la încasarea facturilor
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, afirmă că Poşta Română a obţinut contractul cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene privind distribuirea tichetelor pentru acoperirea creşterii preţurilor la energie după ce, în vara anului trecut, a existat o testare cu privire .